Start în fotbalul „piticilor”: Galşa şi Beliu, câştigătoare de grupă!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
FOTO: D.L.
FOTO: D.L.
Echipele de fotbal ale şcolilor gimnaziale din Galşa şi Beliu au câştigat turnee zonale ale Campionatului Judeţean Şcolar de fotbal, calificându-se pentru play-off-ul de la Arad.

În sala din Şiria, vecinii din Galşa, pregătiţi de prof. Cristian Vasas, au învins gazdele (scor 3-2), Agrişu Mare (1-0) şi Tauţ (1-0). Pe podium s-au mai clasat Şiria, 3-0 (la masa verde) cu Agrişu Mare şi 2-1 cu Tauţ, respectiv Agrişu Mare, 3-0 cu Tauţ. La Beliu, gazdele au depăşit cu 10-2 singura adversară, Şilindia. În ambele serii un profesor de specialitate le-a furat elevilor bucuria întâlnirii cu sportul rege, deşi şi-au anunţat participarea.

Campionatul Judeţean Şcolar de fotbal, eveniment gândit şi iniţiat de profesorul Flavius Stoica (Şc. Gim. „A. Vlaicu” – Gen. 21), a ajuns la a patra ediţie. „În acest an s-au înscris 22 de echipe din ciclul primar şi 33 din cel gimnazial”, ne-a declarat prof. Stoica. Întrecerile au debutat, pe zone, în această lună la gimnaziu, anul viitor fiind programat un play-off cu 8 formaţii.

Reamintim că în sezonul trecut echipele campioane au fost Şc. Gim. Şimand, la ciclul primar, şi Şc. Gim. „Aurel Vlaicu”, la gimnaziu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase