“Taietura” in “Luna plina de teatru”

De Monica Ardelean
“Taietura” in “Luna plina de teatru”
ARAD. Un spectacol care a obţinut premiul pentru cea mai bună scenografie (realizată de Alina Herescu) la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea va fi prezentat joi, de la orele 17.00 în cadrul „Lunii pline de teatru”.

„Tăietura” căci despre acest spectacol este vorba va fi jucat în sala Studio cu următoarea distribuție: Paul – Richard Balint, Susan – Mariana Tofan Arcereanu, John – Andrei Elek, Stephen – Marian Parfeni, Gita / Mina – Alina Danciu, Mina / Gita – Cecilia Donat, în regia lui Alexandru Mihăescu

„Tăietura“ surprinde într-o neagră alegorie, care parcurge trei momente din viața unui mic funcționar/ torționar, câteva subiecte care se repetă în istorie cu regularitate: schimbările de regim marcate prin revoluții și contrarevoluții, existența unui pact tacit între clasa conducătoare și cei conduși și efectele propagandei și ale îndoctrinării. Cel mai interesant element este însăși metafora centrală, „Tăietura”, o operație ce reprezintă aspirația către o viață mai împlinită, la care se poate ajunge printr-o transformare bruscă. E vorba de fapt de o capcană: oamenii renunță benevol la dorințe, ba chiar și la personalitate, pentru a scăpa în același timp de orice fel de responsabilități în societatea pe care o desconsideră.

CITESTE SI:

Succes rasunator al ”Lunii pline de teatru”!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !