Terasele „Rocco” şi „Hazard” au taxele plătite la zi

De Diana Dutu
9Comentarii
Terase în regulă FOTO: JA
Terase în regulă FOTO: JA
Proprietarii celor două terase demonstrează, cu documente, că au achitat taxele pentru ocuparea domeniului public.

Revoluţiei 33, 85, 89, 91 şi 102. Acestea sunt coordonatele prin care primarul Gheorghe Falcă a identificat, în cadrul conferinței de presă de săptămâna trecută, câteva din terasele care vor fi ridicate de Municipalitate în viitorul apropiat din cauza datoriilor pe care proprietarii acestora le-au acumulat pentru ocuparea domeniului public.

Considerându-se nedreptăţiţi, reprezentanţii a două terase – Rocco şi Hazard – au contactat Jurnal arădean/ Aradon şi ne-au prezentat documente care dovedesc că nu au datorii pentru ocuparea domeniului public. Potrivit unui act eliberat de Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad, administratorul „Rocco” (Revoluţiei 91) a plătit la 17 septembrie 2015 nu mai puţin de 51.812 lei reprezentând taxe pentru ocuparea domeniului public – terase (din care 12.680 sunt majorări pentru întârziere). De asemenea, proprietarul „Hazard” (Revoluţiei 33) susţine, cu documente doveditoare eliberate de Direcţia Venituri a Primăriei Arad, că la 2 octombrie 2015 a plătit 2.902 lei reprezentând taxe pentru ocuparea domeniului public-terase; ba, mai mult, a achitat 5.673 lei reprezentând garanţia pe două luni pentru terasa „Hazard”.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor