„Întreaga cantitate de ţigarete a fost reţinută în vederea confiscării, iar pe numele timişoreanului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Timisorean prins la Arad cu 32.000 de tigarete in masina
ARAD. Avea 32.000 de țigarete în autoturism. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Timișoara, oprit în trafic, în municipiul Arad, de polițiștii Biroului de Ordine Publică (aceștia beneficiind de sprijinul de specialitate al DIPI). Oamenii legii, în urma controlului efectuat în autoturism, au descoperit cele 32.000 de țigarete.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Rusia se pregătește să poarte un nou „an de război” în Ucraina în 2026, după ce omologul său rus Vladimir Putin a declarat că obiectivele Moscovei în această țară vor fi „fără îndoială atinse”, relatează AFP.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Local
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:00, în localitatea Călugăreni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!