„Am văzut scrisoarea deschisă a lui Georgică Cornu în care îi aduce acuze preşedintelui Nicolae Ioţcu. Scrisoarea începe şi se referă strict la numele preşedintelui, nu este vizată conducerea CJA sau alte persoane din instituţie. Cred că domnul preşedinte ar trebui să iasă şi să răspundă la acuzele aduse de Cornu, pentru că reacţia biroului de presă al CJA, reacţie publicată de Jurnal arădean, este una foarte subţire”, a spus Ţolea. Acesta a continuat subiectul şi a ţinut să precizeze că „mă delimitez de acuzele respective. Eu nu am avut în aria mea de activitate nici Drumul Vinului, nici Sistemul de management integrat al deşeurilor”. În încheiere, vicepreşedintele Ţolea şi-a tras din nou şeful la răspundere: „Preşedintele are ocazia să ia o poziţie faţă de acele acuze, să răspundă la ce a spus Cornu. Cred că ar fi mai bine chiar şi pentru domnul Nicolae Ioţcu să ia această atitudine”.
Ţolea cere explicaţii pe scrisoarea lui Georgică Cornu
ARAD. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Adrian Ţolea, i-a solicitat preşedintelui Nicolae Ioţcu să ofere explicaţii referitoare la acuzele pe care Georgică Cornu i le-a adus şefului judeţului, acuze prezentate în exclusivitate de Jurnal arădean şi <a href="http://www.aradon.ro/">www.aradon.ro</a>.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!