NĂDLAC. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au prins, în 12 ore, trei cetățeni români pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandate europene de arestare pentru infracţiunile de furt, abandon familial şi fraudă fiscală. Primul urmărit național care a fost depistat de polițiștii de frontieră, un bărbat de 37 de ani, din județul Galați, avea emis pe numele său – de către autorităţile române – un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt care prevedea că are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani. Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, a fost prins un bărbat în vârstă de 42 de ani, cu domiciliul în județul Sibiu, urmărit național.
„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de abandon familial, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
În mâinile polițiștilor de frontieră de la Nădlac II „a căzut” și un urmărit internațional, un bărbat de 50 de ani, din județul Mehedinți – pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare pentru infracțiunea de fraudă fiscală.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei bărbați, fiind predați ulterior unei echipe operative din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor.
Trei urmăriți, prinși în 12 ore la frontieră
Trei urmăriți, prinși în 12 ore la frontieră
Doi dintre bărbați condamnați la închisoare și un altul pe numele căruia era emis un mandat de arestare au încercat să treacă granița.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
CFR a testat linia de cale ferată Arad-Ghioroc cu un tren-laborator produs de Alstom.
ARADON Sport local
ARAD. La un an de la plecarea dintre noi a prof. dr. Ioan Marconi, pe 24 mai, pe terenul de sport care-i poartă numele, s-au desfășurat mai multe activități sportive sub emblema ,,Olympic Day”. Colegiul Național „Moise Nicoară”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Primăriei Arad și al Universității „Aurel Vlaicu”, a organizat un cros la care au participat peste 300 de elevi de gimnaziu și liceu, urmat de meciuri de fotbal și baschet.
Local
ARAD. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Renașterii din municipiu.
România
Personalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al structurilor subordonate va fi suplimentat, conform unei hotărâri adoptate săptămâna trecută de Guvern.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Cu şapte victorii din tot atâtea jocuri disputate, Atletico Arad 2015 a reuşit să câştige trofeul pus în joc la această categorie de vârstă în cadrul Transilvania Football Festival.
ARADON Sport local
Minerul Lupeni a câştigat derby-ul cu Aurul Brad şi va reprezenta Hunedoara la barajul de Liga 3.
ARADON Sport local
ARAD. A fost penultima strigare în Liga 4 la fotbal. Una cu iz de vacanţă, lucrurile fiind lămurite la ambii poli ai clasamentului. Iată rezultatele şi marcatorii golurilor...
Mapamond
Rapperiţa americană Nicki Minaj a declarat că a fost reţinută sâmbătă pe aeroportul Schiphol din Amsterdam sub acuzaţia de posesie de droguri uşoare, relatează Reuters.
Mapamond
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!