Un proiect care își propune să dezvolte educația formală și informală pentru elevii din învățământul preuniversitar proveniți din grupuri vulnerabile. 300 de elevi între 8 și 14 ani, din trei școli de cartier (Șc. Gimnazială „Iosif Moldovan”, Șc. Gimnazială „Nicolae Bălcescu” și Șc. Gimnazială „Caius Iacob”), 27 membri ai Consiliilor de administrație și 75 de părinți ai elevilor vor fi implicați în acțiunile propuse în cadrul acestui proiect tip POSDRU. Elevii vor avea lua parte la ateliere, vor fi organizate acțiuni prin care își vor dezvolta competențele de comunicare, digitale, sociale și civice. Acest program educațional, denumit „Impact”, este unul inovator, de învățare autentică, generatoare de competențe, focalizat pe valorificarea și valorizarea potențialului elevilor.
Beneficiarul proiectului, Asociația Educațio, împreună cu partenerul „Asociația părinți și profesori pentru o școală deschisă”, își propun ca prin acest program să diversifice oferta educațională, prin activități extracurriculare inovative și creative care să dezvolte abilitățile personale ale elevilor.
Proiectul „ Învățarea Autentică în Mediu Nonformal” se va derula pe o perioadă de 18 luni și are o valoare de 1.834.170 lei.
Un proiect pentru 300 de elevi
Arad. Un proiect pentru dezvoltarea parteneriatului școală-părinți-comunitate adresat deopotrivă elevilor, părinților și comunității civile a fost lansat ieri la Școala gimanazială „Caius Iaocb” din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Local
Patronatele arădene trag un semnal de alarmă la final de an: „sectorul IMM are nevoie de dialog real, nu doar de presiune fiscală”.
Local
Angajatorii trebuie să acorde zilele libere legale conform Codului Muncii, indiferent de cultul religios de care aparțin salariații.
Local
Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate.
3
Mapamond
Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!