De fapt, campionatul era deja început, iar la stadion se puteau vedea tot felul de rămăşiţe de la lucrări, iar „Motorul” nicicum.
Promovată în liga secundă, UTA va avea de trecut alte targheturi din partea FRF. Aşa stând lucrurile, cei de la Primărie au anunţat că se va trece la modernizarea arenei. Va creşte capacitatea la 2000 de locuri, prin montarea unor tribune mobile, e nevoie de noi căi de acces, dar şi case de bilete. Vor exista şi renovări la vestiare, însă până nu le vedem terminate toate, nu credem.
UTA intră în normalitate: Încep lucrările la „Motorul”
De parcă nu era destul că a fost dărâmat „Francisc Neuman”, cei de la UTA au fost trimişi să joace în Aradul Nou, pe arena „Motorul”, acolo unde - să fim serioşi - nu are ce căuta o echipă de legendă. Înainte de startul sezonului trecut, conducătorii de la UTA transpirau de nervi, căci reprezentanţii Primăriei, care se ocupau de administrarea arenei, lucrau cu „viteza melcului turbat”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Rusia se pregătește să poarte un nou „an de război” în Ucraina în 2026, după ce omologul său rus Vladimir Putin a declarat că obiectivele Moscovei în această țară vor fi „fără îndoială atinse”, relatează AFP.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Local
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:00, în localitatea Călugăreni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!