Oficial, însă, tramvaiul va fi pus în circulaţie în data de 6 decembrie. Va circula între orele 8 – 16 şi va transporta, pe bază de programare, grupuri de copii. Copiii trebuie, însă, să fie însoţiţi de părinţi sau cadre didactice. 2013 este al 15-lea an în care tramvaiul, condus de un vatman îmbrăcat în costum de Moş Crăciun, este pus în circulaţie.
Vine tramvaiul lui Mos Craciun
ARAD. Tramvaiul lui Moş Crăciun ajunge, luni seara, în jurul orei 19, în centrul oraşului, cu ocazia festivităţilor de pornire a instalaţiilor de lumini pe brazii de Crăciun. Copiii aflaţi în faţa Palatului Administrativ vor avea ocazia de a se plimba cu mijlocul de transport în comun destinat special lor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Local
Patronatele arădene trag un semnal de alarmă la final de an: „sectorul IMM are nevoie de dialog real, nu doar de presiune fiscală”.
Local
Angajatorii trebuie să acorde zilele libere legale conform Codului Muncii, indiferent de cultul religios de care aparțin salariații.
Local
Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate.
3
Mapamond
Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!