Vor sa-si apere trofeul Ligii Europei Centrale

De Daniel Scridon
Marcel Urban
Marcel Urban
Pentru că aşa îi stă bine unei grupări care se respectă, Univ Goldiş ICIM Arad şi-a propus să-şi apere trofeul Ligii Europei Centrale, cucerit în această primăvară. Conform site-ului competiţiei, până în prezent 8 echipe de baschet feminin au depus cereri de înscriere în viitorul sezon.

Ţara noastră merge pe mâna fetelor de la Univ Goldiş ICIM Arad şi CSU Alba Iulia, Cehia răspunde cu trei echipe – Valosun Brno, BK Trutnov şi VS Praha – , în timp ce Austria, Slovacia şi Germania mizează pe câte o grupare în drumul spre trofeu: Flying Foxes Post Vienna, Piesanske Cajky, respectiv, BC Halle.

Lista înscrierilor rămâne deschisă, întrecerea urmând să debuteze, cel mai probabil, la începutul lunii noiembrie, sistemul fiind acelaşi, cu două sau trei grupe (dacă se mai înscriu alte echipe) şi un turneu final, în primăvara lui 2014.

„Suntem pe ultimii metri pentru a încheia campania de achiziţii şi a-i asigura noului antrenor, Jose Araujo, un lot competitiv, cu care să atingă performanţa în viitorul sezon, atât pe plan intern, cât şi internaţional, unde avem un trofeu de apărat” – a spus Marcel Urban, preşedintele clubului arădean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !