3. decembrie 2012 11:03; Reactualizat la: 3.12.2012 11:03


Windows pentru nevazatori

Windows pentru nevazatori
Scris de Diana Dutu - ARAD. Timp de trei săptămâni, mai mulţi nevăzători din Arad au urmat un curs de calculatoare la Liceul Special „Sf. Maria”, cu sprijinul directoarei Florentina Cirin şi implicarea profesorilor Tatiana şi Aurel Pătru.

alt raport de corectie

Cursanţii au învăţat să utilizeze calculatorul cu ajutorul sintezei vocale, instruirea lor centrându-se pe Windows 7, nivel începători şi mediu.

„Unii dintre ei aveau cunoştinţe în domeniu, alţii abia acum s-au familiarizat cu computerul. Sper că le va fi de folos tot ceea ce au învăţat şi că vor împărtăşi, la rândul lor, şi altor colegi din tainele calculatorului” – spune instructorul Aurel Pătru. La finalul cursurilor s-au acordat diplome, după susţinerea a două probe de evaluare.

Dat fiind interesul nevăzătorilor de a învăţa să utilizeze calculatorul cu ajutorul sintezei vocale, „ne dorim să continuăm acest curs cu formarea altor două sau chiar trei grupe de câte zece nevăzători” – precizează Călin Szilagyi, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Arad.

Proiect european

Cursurile de la Liceul Special „Sf. Maria” din Arad s-au defăşurat în cadrul unui proiect european derulat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, în parteneriat cu Compania SIVECO şi Fundaţia „Cartea Călătoare”. Proiectul se desfăşoară în mai multe oraşe din ţară, cu scopul de a pregăti nevăzătorii şi slabvăzătorii în utilizarea calculatorului cu programe adaptate, în vederea încadrării lor în muncă. Ţinta maximală a proiectului este să încadreze în muncă (inclusiv muncă la domiciliu) între 200 şi 250 nevăzători şi slabvăzători, cu normă de 2 până la 8 ore, pentru diferite operaţiuni, indiferent de nivelul studiilor.

Beneficiari

Cursurile se adresează nevăzătorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 50 ani. Sunt acceptaţi şi cei mai în vârstă, dacă manifestă interes.



Comentarii 0
 

Adauga un nou comentariu

 
1000
/1000 caractere ramase
Ştiri mondene
Sharon Stone arată IMPECABIL pe COVORUL ROȘU, însă fără MACHIAJ nu pare altceva decât o BUNICUȚĂ!Sharon Stone arată IMPECABIL pe...
Ți-a încins imaginația în filmele în care a jucat, fiind o apariție plină de sex-...
IMAGINEA care te va ÎNDUIOȘA! Uite ce face MONICA GABOR cu FETIȚA ei, la SALA DE FITNESS! IMAGINEA care te va ÎNDUIOȘA! U...
Monica Gabor încearcă să-și strecoare în programul încărcat și câteva ore pe săpt...
Ce a avut de câștigat Bahmu din despărțirea de PrigoanăCe a avut de câștigat Bahmu din...
În cele nouă luni cât a fost despărţită de Silviu Prigoană (50 de ani), Adriana B...

Login2



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou