Ziua judo-ului, în memoria lui Mihai Botez

De Daniel Scridon
Ziua judo-ului, în memoria lui Mihai Botez
Luni, 1 iunie, a avut loc o nouă ediţie a Zilei Judoului Arădean. Un eveniment dedicat, şi de aceast dată, celui care a introdus această artă marţială în România, regretatul Mihai Botez.

Peste 250 sportivi, reprezentând 11 cluburi din Arad şi unul din Timişoara, au răspuns prezent invitaţiei pe tatami-ul din sala de judo a LPS Arad. La final, fiecare participant a primit o diplomă şi o medalie comemorativă Mihai Botez.

Mihai Botez

Despre ce a însemnat Mihai Botez în sportul pe tatami din Arad şi nu numai şi alte „poveşti” din istoria judo-ului arădean, ne-a scris antrenorul Dorin Drimbe (CS Municipal Arad)…

Aradul, leagănul judo-ului românesc

În oraşul Arad s-a început practicarea judo-ului încă din anul 1955 la C.S. “Vagonul” – fiind prima secţie de judo din România – sub îndrumarea Maestrului Sportului Mihai Botez. După înfiinţarea Federaţiei Române de Judo (1968), judoka arădeni au obţinut rezultate valoroase în concursurile naţionale şi internaţionale. Aşa cum am amintit deja, primul campion naţional de judo, ediţia din 1969, la cat. 80 kg, a fost Iosif Kaupert. La prima ediţie a Campionatului Balcanic, în 1974, fraţii Loghin Lazăr şi Ionel Lazăr au obţinut titlurile balcanice la cat. 70 şi respectiv 80 kg. În anul 1984, judoka Dorin Drimbe obţine medalia de bronz la Campionatele Europene de tineret (dar nu singura) şi aur la „Cupa Ţărilor Latine”. În cadrul Campionatelor Mondiale de tineret, judoka Alexandru Ciupe a obţinut un loc trei şi trei medalii la C.E., de doua ori a participant la Jocurile Olimpice, la care s-a clasat pe locul şapte. Primul titlul de campion balcanic de juniori, a fost obţinut de judoka Mihai Stanislav Teleki. În cadrul primului Campionat Naţional Feminin de senioare prima sportivă medaliată şi campioană a fost Diana Ciupe, toţi aceştia au fost primii medaliaţi ai Aradului, bineînţeles că după ei au urmat mulţi alţii, într-o altă prezentare îi vom enumera şi pe acei care au venit din urmă.

O viaţă de om închinată sportului şi „Florii de cireş”

Din amintire lui Mihai Botez…

În timpul celui de al II-lea război mondial, pentru că nu fusesem încorporat în armată, am fost trimis de autorităţile maghiare într-o tabără de muncă, la început în Ungaria, apoi în Germania în apropiere de Nurnberg. Spre sfârşitul războiului, odată cu intrarea trupelor americane în zona Nurnberg, am fost dus împreună cu alţi deţinuţi din lagăr într-o tabără de refacere în apropiere de Chalo-St.Mars de lângă Paris. Această tabără era alăturată unui lagăr de prizonieri de război germani, unde erau printre ei şi câţiva japonezi, slovaci şi croaţi. Americanii au introdus aici un sistem de activităţi sportive la care în fiecare sâmbătă se organizau concursuri şi demonstraţii sportive. Eu, pentru că practicasem gimnastica sportivă la Clubul Maccabi din Oradea, am fost foarte activ şi apreciat la aceste activităţi. Aşa se face că, pe lângă demonstraţiile de gimnastică, am avut şi multe întâlniri cu cei care erau interesaţi să practice o formă de autoaparare care cuprindea tehnici de proiectare a adversarului la sol. Aceste tehnici erau, încă de pe atunci, denumite tehnici de judo. Datorită abilităţilor mele motrice dobândite prin practicarea gimnasticii sportive am însuşit cu uşurinţă aceste procedee tehnice din judo pe care le-am practicat apoi pe toată durata şederii mele în acea tabără. Am avut chiar şi câteva demonstraţii de tehnică judo cu un german şi un ceh, care erau recunoscuţi de toţi ca fiind specialişti în acest domeniu.

În luna mai a anului 1946, Guvernul României a iniţiat repatrierea cetăţenilor români aflaţi în lagărele din Europa. Am revenit acasă la Oradea unde mi-am reluat şi activitatea sportivă la Clubul de unde plecasem – Maccabi Oradea -, continuând practicarea gimnastici sportive. Spre sfârşitul anului 1946 am hotărât să mă mut la Arad unde locuiau părinţii mei. În Arad m-am înscris ca gimnast la Clubul „Spartac” devenit ulterior Clubul Sportiv UVA – AMEFA şi mai apoi Clubul Sportiv „Astra Vagoane” Arad. Ca gimnast de performanţă am luat parte la primele Jocuri Olimpice la care au participat sportivi români, după al II-lea război mondial, adică ediţia din 1952 de la Helsinki. Am obţinut mai multe titluri de Campion al României la individual compus şi la mai multe aparate. În 1954, după Campionatele Mondiale de gimnastică de la Roma am primit titlul de Maestru al Sportului şi cu asta am încheiat activitatea ca gimnast de performanţă.

Am trecut în antrenorat pregătind echipa de gimnastică a clubului „Astra Vagoane”. Aici, după terminarea antrenamentului, gimnaştii care doreau să continue efortul încă o oră îi învăţam procedee de judo. Era, de fapt şi un mijloc de a termina într-un mod interesant antrenamentele istovitoare din gimnastică sportivă. Spre surprinderea mea toţi sportivii mei au acceptat să sfârşească antrenamentul cu învăţarea procedeelor de judo. Printre elevii cei mai interesaţi să înveţe judo în perioada aceeia îi amintesc pe Cernuşcă Cezar, Bogdan Constantin, Tiberiu Drumus, Gabriel Roger, Ionică Kiss, Silviu Barbu.

Desigur, singura posibilitate de a populariza judo-ul în acea perioadă erau demonstraţiile făcute la diferite sărbători precum 1 Mai sau 23 August. Au fost şi momente comice pentru mine dar şi pentru sportivii mei. Îmi amintesc de o demonstraţie de 1 Mai, când cei 12 judoka au defilat îmbrăcaţi în Judogi (costumaţie specifică judo-ului) făcute dintr-o ţesătură albă extrem de deasă şi rigidă din care se confecţionau filtre speciale pentru fabrica de zahăr. Cei îmbracaţi în acele Judogi se mişcau cu graţia unor scafandri!

Un alt moment care a uimit spectatorii a fost o demonstraţie de judo făcută la Turnu Severin sub cupola circului. Circul respectiv era plasat într-o piaţa pavată cu piatra cubică. Arena circului era acoperită doar cu un strat subţire de talas şi rumeguş. Spectatorilor nu le venea să creadă că acei judoka execută proiectări pe acea suprafaţă imposibilă fără să se accidenteze.

În dorinţa noastră de perfecţionare în judo am apelat la cunoştinţele şi relaţiile pe care le aveam în străinătate. Astfel am primit manuale din fosta RDG, Ungaria, Italia si Danemarca. În anul 1957 am participat cu câţiva judoka la un stagiu de pregătire cu echipa MTK Budapesta antrenată de prof. Furman. A fost o acţiune utilă care ne-a ajutat să luăm un start bun pentru primele întâlniri amicale din aceea perioadă cu Şcoala Sportivă nr. 2 din Bucuresti a prof. Fl. Frazzei.

Mulţi dintre elevii mei, răspândiţi în ţară dar şi peste hotare au continuat să promoveze şi să predea aceasta extraordinară artă marţială. Doresc să-i amintesc pe: Constantin (Ali) Bogdan la Institutul de Cultura Fizică din Bucureşti în perioada 1960-1964, Dr. Buţiu Doru la Cluj, Dr. Şeres I. la Iaşi, Bajti Ivan la Reşiţa, Velici Fl. La Oradea, Capriceanu I. la Arad, Frenţiu Mircea.
La început cei din Federaţia de lupte s-au temut că sportivii lor vor încerca să vină la judo. Cu timpul lucrurile s-au lămurit. Un caz aparte a fost cel a lui Herman Ion care a început să practice judo la „Vagonul” Arad. Văzând că este dotat pentru sportul de luptă şi pentru că nu exista încă un sistem competiţional adevarat, în dorinţă de a-l lăsa să se împlinească ca sportiv şi să se poată afirma, l-am îndrumat spre lupte unde a activat mai mulţi ani. La puţini ani după înfiinţarea Federaţiei Române de Judo a revenit din nou să practice judo-ul.

Aş dori să subliniez faptul că judo-ul romănesc s-a dezvoltat încă din primii ani de existenţă a Federaţiei Române de Judo şi datorită legăturilor şi strategiilor comune de pregătire cu antrenori şi sportivi străini din Japonia, Franţa, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Yugoslavia, Coreea de Nord.

Pentru rezultatele obţinute de elevii mei în judo-ul de performanţă am primit titlul de Antrenor Emerit în 1973. Am avut cinstea să fiu numit antrenor al lotului naţional de judo de trei ori, împreună cu Bogdan C-tin, cu Bordea C-tin, cu Gall J.

Înfiinţarea categoriei de veterani – i-a adus din nou împreună pe tatami, pe practicanţi ai judo-ului – cu vârstă între 30 şi 80 ani, realizată de către prof. Chirilă Alexandru şi Bondor Andrei din Oradea care mi-au oferit prilejul să concurez din nou pe tatami la:

– Campionatul Mondial al Veteranilor de la Viena în 2004 – medaliat cu aur,
– Campionatul Mondial al Veteranilor de la Toronto, Canada în 2005 – medaliat cu argint,
– Campionatul Mondial al Veteranilor de la Tours, Franta în 2006 – medaliat cu aur,
– Campionatul Mondial al Veteranilor de la Sao Paolo, Brazilia în 2007 – medaliat cu aur.
Pentru întreaga mea activitate în slujba sportului românesc am fost declarat: CETĂŢEAN DE ONOARE AL ORAŞULUI ARAD.
Mulţi dintre antrenorii actuali au fost elevii mei şi au avut o mare contribuţie în dezvoltarea judo-ului arădean. Îmi face plăcere să-i amintesc, dar îmi cer iertare dacă voi fi uitat pe cineva: Constantin Bogdan, Sabin Lucea, Aurel Babec, Mihai Teleki, Fl. Velici, Doru Hărşan, Loghin Lazăr, Ionel Lazăr, Iosif Szilyer, Gheorghe Andraş, Ştefan Mureşan, Ioan Mureşan, Aurel Kolarov, Aurel Bortiş, Todor Ban, Ioan Brădean, Ţuţi Dămăcuş, Gabriel Pfaffenrath, Alin Moţ, Adrian Rău Lehoczki, Dorin Drimbe, Gabriela Botaş, Daniel Lasco, Arpad Nagy, Anamaria Budiu, Cosmin Lăzărean.

Motto-ul lui Mihai Botez

Nu încălca legile societăţii. Nu te gândi prea mult la tine însuţi, dar gândeşte-te profund la problemele acestei lumi. Nu invidia pe nimeni. Nu te despărţi niciodată de Cale. Sunt doar câteva dintre învăţămintele maeştrilor care, în urmă cu secole, arătau învăţăceilor- ajunşi apoi şi ei maeştri – calea reuşitei în luptă şi viaţă.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase