Pompierii au descoperit în cadrul acestor activităţi 161 de nereguli, aplicând totodată şi 148 de sancţiuni. Dintre acestea, 129 au fost avertismente, iar 19 au fost amenzi în valoare totală de 17.000 de lei. Potrivit reperzentanţilor ISU Arad, principalele nereguli sancţionate sunt: neasigurarea utilizării, verificarea, întreţinerii şi reparării mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant, neasigurarea lăţimii libere necesare pentru trecerea fluxurilor de evacuare şi exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. În luna noiembrie, cadrele ISU Arad au mai desfăşurat şi alte acţiuni şi activităţi de informare preventivă. Astfel, pompierii au întreprins două instructaje de pregătire la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad; trei exerciţii de alarmare a Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Pecica, Sintea Mare, Vărădia de Mureş; un exerciţiu de alarmare publică la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Vărădia de Mureş şi exerciţii de alarmare-evacuare în unităţile de învăţământ.
17.000 de lei, valoarea amenzilor aplicate de pompieri
17.000 de lei, valoarea amenzilor aplicate de pompieri
În luna noiembrie ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au desfăşurat 266 de controale - dintre care 32 au fost inopinate - pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
O clădire dezafectată de pe strada Cehov, ocupată de trei familii, a fost ținta unei acțiuni comune a Poliției Locale și serviciilor sociale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
Local
Un sirian căutat de polițiștii maghiari a fost găsit în Arad, un bărbat din Guineea-Bissau a fost prins fără permis, un maramureșean și-a amenințat fosta concubină, iar alți trei bărbați, din județul Arad, au fost prinși fără permis, cu acte false, sau... la furat.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un autoturism nouă cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Călăuzele au fost căutate cu dronele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!