80% din manuale, in depozitul Inspectoratului Scolar

De Simona Butaru
80% din manuale, in depozitul Inspectoratului Scolar
ARAD. Conducerea Inspectoratului Şcolar Arad a transmis o informare potrivit căreia o mare parte din necesarul de manuale şcolare pentru anul şcolar care începe luna viitoare este deja asigurat.

„Manualele şcolare necesare pentru anul şcolar 2014 – 2015, pentru învăţământul obligatoriu, sunt asigurate de către minister. Procentul de cărţi noi comandate de şcoli corespunde cu bugetul alocat de minister în acest scop. În prezent, în depozitul de manuale al ISJ Arad se află aproximativ 80% din titlurile comandate, urmând ca din data de 3 septembrie să înceapă livrarea acestora spre şcoli”, subliniază inspectorul general Claudius Mladin.

Manualele care lipsesc din depozit, cele necesare pentru clasele I şi a II-a, „sunt în curs de contractare de către MEN, cu condiţia finalizării proceselor de licitaţie, prevăzute de legea achiziţiilor publice”, informează Inspectoratul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !