Bilanțul accidentului de la Secusigiu: doi morți și trei răniți

De Ioana Costas
Reactualizat la:
42Comentarii
Bilanțul accidentului de la Secusigiu: doi morți și trei răniți
© FOTO: ISU Arad
Şoferul autobasculantei şi un pasager din dreapta faţă din autobuz au decedat. Şoferul autobuzului are un picior amputat.

Accidentul înfiorător de joi, 24 mai, de pe raza comunei Secusigiu s-a soldat cu cinci victime: doi morți și trei răniți. Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Spitalului Județean Arad, unul dintre răniţi – şoferul autobuzului – este internat pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă, altul este pe Secția de Ortopedie, în cazul celui de al treilea neimpunându-se internare.

„În acest moment, bărbatul de 31 de ani care este internat pe Secția de ATI are piciorul stâng amputat de la gambă și medicii fac în continuare eforturi pentru a-i salva piciorul drept care a fost zdrobit în urma impactului. O altă victimă, un bărbat de 42 de ani, are fracturi deschise la gambă și fractură închisă la femurul drept, fiind internat pe Secția de Ortopedie. Cel mai puțin grav accidentat a fost un bărbat de 62 de ani care a suferit un traumatism la mandibulă stângă, nefiind necesară internarea lui”, ne-a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Arad.

Șoferul autobasculantei, decedat

În ceea ce privește informațiile cu privire la cei doi decedați, s-a confirmat faptul că pe lângă decesul survenit la fața locului, al pasagerului dreapta față din autobuz, în accident și-a pierdut viața și șoferul autobasculantei. Bărbatul de 40 de ani care conducea autobasculanta era din Bihor și a ajuns în stop cardiorespirator, cu politraumatisme, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Arad. Din păcate, rănile sale au fost prea grave, iar medicii nu au mai putut să îl salveze.

isu1
Mai multe autospeciale ale ISU Arad intervin în aceste clipe în satul Satu Mare din comuna Secusigiu în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă. Potrivit primelor informații există patru victime, dintre care două încarcerate. Conform ISU A...

 

FOTO: ISU Arad

isu5

isu1

isu2

isu4



42Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor