„Am găsit deschidere şi interes din partea Consiliului Judeţean, de a ne deveni parteneri în proiectele pe care le vom desfăşura cu sprijinul FRF şi care vizează construirea de baze sportive în judeţ” – spune Adrian Lucaci, preşedintele AJF Arad. Acesta îşi doreşte o colaborare reciproc-avantajoasă şi cu Primăria Arad: „Chiar dacă trecem prin momente grele în insolvenţă, o treime din încasări mergând către creditori, nu vom arunca prosopul. Căutăm soluţii de ieşire din acest impas financiar şi sperăm să putem colabora eficient şi cu reprezentanţii Primăriei Municipiului. Sunt convins că, la masa dialogului, putem găsi soluţii pentru toate problemele, începând de la sediu şi până la proiectele în care am putea fi parteneri”.
Adi Lucaci: "Vrem colaborare cu autoritatile"
Reactualizat la:
ARAD. După întâlnirea cu Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a apărut o rază de speranţă că fotbalul judeţean poate să aibă prezent şi viitor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Unul dintre preşedinţi este urmărit penal, alţi doi susţin că au probleme care nu le permit să exercite această calitate.
Local
Conform contractului, lucrările ar trebui finalizate în 12 luni, iar valoarea investiţiei se ridică la peste 8 milioane de lei.
Local
„Sunt convins că împreună vom reuși să readucem la viață acel Arad pe care ni-l dorim cu toții”
Lifestyle
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informează AFP.
România
Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează prim-ministrul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficială care îl însoţeşte în vizita pe care o efectuează în zona Golfului Persic, au precizat surse guvernamentale.
România
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu aproximativ 20 tone de deșeuri.
ARADON Sport local
ARAD. La două săptămâni de la organizarea Campionatului Național de Judo pentru seniori, Clubul Sportiv Universitatea Arad și-a asumat rolul de gazdă și pentru „naționalele” Under 13 și Under 15.
Evenimente
Sâmbătă, 20 aprilie, în Piața Avram Iancu va avea loc Retro Parada Primăverii, organizată de Retromobil Club România, filiala Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!