ARAD. Noua conducere a Muzeului arădean vine cu o propunere inedită: arădenii să îşi dea cu părerea despre activitatea şi imaginea Complexului Muzeal Arad. Acest lucru a fost anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, de către managerul instituţiei de cultură, Constantin Inel. „Ne-am propus rebranduirea Complexului Muzeal Arad. Vrem să aducem Muzeul mai aproape de public. Această instituţie merită să îşi reia poziţia pe care a avut-o când a fost înfiinţat, respectiv poziţia de cea mai importantă instituţie de cultură din regiune. În acest sens, vrem să vedem ce îşi doresc arădenii. Vrem ca Muzeul să se identifice tot mai mult cu comunitatea arădeană. Drept urmare, am decis să facem un sondaj. Chestionarele vor putea fi completate, începând de săptămâna viitoare, pe pagina de internet a Complexului Muzeal, dar şi pe reţelele de socializare. Totodată, vor putea fi completate şi pe hârtie la sediul Muzeului şi în alte locaţii din judeţ”, a explicat Inel.
Managerul instituţiei de cultură spune că, în baza răspunsurilor pe care le vor oferi arădenii, vrea să întocmească o strategie a Muzeului şi să înnoiască şi logo-ul instituţiei. „Dacă vom primi 2.000-3.000 de răspunsuri la chestionarul nostru, putem spune că sondajul este relevant şi putem creiona, în baza acestor răspunsuri, elemente de strategie. Noi ne dorim să primim cât mai multe”, a menţionat directorul instituţiei. Startul sondajului va fi dat, cel mai probabil, săptămâna viitoare, iar acesta va fi închis la finele lunii septembrie. În octombrie se doreşte deja creionarea unui nou logo şi a unei noi strategii a Muzeului. „Vrem ca la finele acestui an să marcăm 125 de ani de la înfiinţarea Muzeului aşa cum se cuvine”, a mai ţinut să precizeze Constantin Inel.
Arădeni, cum vreţi să arate Muzeul?
Arădeni, cum vreţi să arate Muzeul?
Conducerea Complexului Muzeal vine cu o provocare pentru arădeni: să îşi dea cu părerea în legătură cu activitatea instituţiei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Reclama la noul iPad Pro, în care diferite obiecte reprezentând creativitatea umană sunt zdrobite şi înlocuite de noua tabletă de la Apple, a stârnit furia mai multor artişti la adresa inteligenţei artificiale (IA), relatează joi AFP.
ARADON opinii
Luna mai este cea care ne aduce minunea florilor, explozie de culoare la porţile deschise de natură, beţie de miresme care te obligă să taci, să simţi, să priveşti, să te bucuri de miracolul vieţii. Nu poţi trece indiferent când se revarsă atâtea minuni în jurul tău. Să le preţuim câtă vreme le avem în preajmă înainte de a fi prea târziu, timpul şi anotimpul le trece şi pe ele.
România
Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie "Foişor", fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă, a informat, printr-un comunicat de presă, unitatea sanitară.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 09-05-2024 sunt următoarele:
Local
Șoferii vinovați de producerea unui accident cu 17 victime, în 2021, în apropiere de PTF Nădlac II, au fost condamnați de Judecătoria Arad, în primă instanță.
România
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.
Local
Învăţământul, pe de o parte, şi Cultura, pe de altă parte, sunt printre priorităţile Cristinei Ciorogar.
Local
Procedura este în derulare. USR l-a nominalizat pe Ovidiu Toma, „următorul candidat de pe listă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!