„Prima repriză a fost una deosebit de echilibrată, cu două ocazii ratate de noi din faţa porţii goale. Scor alb la pauză, apoi primul gol l-am primit după o greșeală individuală a lui Cornea. Am dominat apoi, am presat, dar am primit un nou gol pe un contraatac. Noi am marcat printr-o acțiune frumoasă, prin Pirtea. Nu mă îngrijorează aât de mult rezultatul, e bine că ne-am creat situații, dar mai avem destule lucruri de pus la punct” – a spus antrenorul Adi Abrudean.
Ultima repetitie, neconcludenta
GIARMATA. Cu un lot remaniat destul de consistent după promovarea în Liga III, CS Ineu încearcă să-şi găsească paşii pentru un sezon lpsit de emoţii. Ultima repetiţie înaintea startului oficial nu a fost una care să-l mulţumească pe antrenorul Adi Abrudean, elevii lui cedând, scor 1-2 (gol Pirtea), disputa de pe terenul celor de la Millenium Giarmata. Semn că lucrurile încă nu sunt puse la punct în angrenajul ineuanilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
România
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
1
Mapamond
Cabinetul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a decis duminică să închidă operaţiunile Al Jazeera în Israel atât timp cât războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională, relatează Reuters.
Mapamond
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA.
Mapamond
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate, au anunţat serviciile secrete americane, citate de AFP.
Local
Simfonia a IX-a a lui Beethoven și Fantaisie brillante pe teme din opera Carmen pentru flaut și orchestră de François Borne vor fi parte a concertului de pe 9 mai, de la Filarmonica Arad.
Local
Copiii din familii nevoiașe, din mai multe zone ale județului, au fost vizitați de polițiști, care le-au adus daruri celor mici.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!