Ioan N. De 22 de ani, din Buteni a fost descoperit pescuind prin metoda „japcă” (cu unelte neautorizate) pe Crişul Alb, între localităţile Păuleani şi Buteni. „Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de pescuitul cu japca şi cu orice alte unelte neautorizate”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Aceştia au mai spus că în acelaşi loc a fost prins şi Mihai C., în vârstă de 42 de ani, din aceeaşi comună, care avea într-o geantă un dispozitiv de pescuit tip plasă monofilament cu dimensiunea de 2,37 metri lungime şi 1,70 metri lăţime. Şi acestuia i-au fost întocmite actele pentru începerea urmăririi penale pentru deţinerea uneltelor de plasă monofilament. Uneltele găsite în ambele cazuri au fost confiscate şi predate inspectorilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal.
Braconaj piscicol pe Crisul Alb
BUTENI. Doi bărbaţi au fost prinşi pescuind în timp ce pescuiau cu ilegal pe Crişul Alb. În ambele cazuri, jandarmii au întocmit acte pentru începerea urmăririi penale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 17 ani au fost transportați la spital în urma unui accident de la Șepreuș.
România
Sâmbătă a fost inaugurat terminalul extins și modernizat al Aeroportului Oradea.
Mapamond
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, citând decretele publicate în Jurnalul oficial.
Mapamond
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a „influenţei străine”, care a suscitat proteste masive în această ţară din Caucaz, transmite AFP.
Mapamond
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters. Pronosticul privind starea de sănătate a premierului este pozitiv, a anunţat sâmbătă ministrului slovac al sănătăţii.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
Mapamond
Aeroportul din Munchen a fost închis, în această dimineață, din cauza activiștilor de mediu care au intrat pe piste și s-au lipit de asfalt.
România
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
România
Trafic îngreunat pe A1, în zona localității Mintia, (kilometrul 375) pe ambele sensuri ale autostrăzii, din cauza unui TIR care a derapat, după ce i-a explodat o anvelopă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!