ARAD. În cursul lunii ianuarie polițiștii de la Imigrări au depistat 170 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 34 de persoane, în timp ce 46 de societăți comerciale au fost depistate nerespectând regimul juridic privind angajarea străinilor. De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de aproximativ 400.000 lei cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil. În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 170 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad, Dolj, Constanța și Iași. 15 desfășurau activități lucrative fără forme legale, iar 86 se aflau în ședere ilegală. Din totalul persoanelor depistate, 32 au primit decizii de returnare de pe teritoriul României, 58 îndeplineau condițiile de prelungire a dreptului de ședere și au fost puse în legalitate, 12 au solicitat o formă de protecție internațională după depistare, o persoană a fost tolerată, iar pentru celelalte s-au dispus alte măsuri. Polițiștii de la Imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 34 de cetățeni străini, iar pentru 20 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. „Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
Cetățeni străini aflați în situații ilegale, găsiți la Arad
Cetățeni străini aflați în situații ilegale, găsiți la Arad
Reactualizat la:
Cei mai mulți străini în ilegalitate au fost depistați în județele Arad, Dolj, Constanța, Iași și municipiul București.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
Local
Însoțit de primarii și viceprimarii social-democrați arădeni, dar și de candidații la Consiliul Județean, Mihai Fifor și-a depus candidatura pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Arad.
1
Mapamond
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!