Orice e posibil! Chiar să plăteşti bilet de intrare la ştrand când autorităţile au anunţat că intrarea e gratuită! S-a întâmplat luni, 1 Mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului estival pe Ştrandul Neptun. Nicolae Mehelean, director al Recons, societatea municipalității care administrează baza de agrement, a declarat, săptămâna trecută, că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație iar el a dat dispoziţie să fie aplicată. Era vorba de gratuitate pe tot ştrandul, inclusiv în zona bazinelor (nu doar în zona comercială transformată în Parc al Cetăţii).
Din păcate, în realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Au intrat fără taxă pe ştrand doar arădenii care au ştiut că au acest drept. Ciudat, cei care nu au ştiut că au liber şi s-au dus, bine-intenţionaţi, să-şi plătească biletul de intrare, au fost taxaţi. Li s-au luat banii şi li s-a înmânat un tichet. Jurnal arădean/ Aradon a fost martor al unor astfel de situaţii. Cu toate acestea, directorul Recons a spus că aşa ceva e imposibil, pentru că el a dat dispoziţie să nu se perceapă taxa de intrare în zona bazinelor. Totuşi, imposibilul s-a produs…
„Cu taxă, fără taxă” pe Ştrandul Neptun
„Cu taxă, fără taxă” pe Ştrandul Neptun
Deşi era anunţată intrare gratuită de 1 Mai, inclusiv în zona bazinelor, unii arădeni au fost taxaţi la intrarea în zona de agrement.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Mircea Rednic. Un nume de referință al fotbalului românesc, un nume care și-a găsit deja un loc special în inima oricărui suporter al UTA-ei. Ne-am propus să purtăm cu dânsul un dialog, nu neapărat doar despre fotbal, ci și despre orașul și oamenii care îl privesc ca pe o speranță în a readuce UTA și Aradul în galeria de odinioară a sportului rege.
Local
Aşa s-a numit petrecerea organizată de Clubul Orăşenesc al Seniorilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Sensei Iosif Fordon (3 DAN) are motive de mândrie după participarea la finala Campionatului Naţional de karate tradiţional de la Bucureşti.
ARADON Sport local
CHIAJNA. Peste 500 de judoka din România şi Republica Moldova şi-au dat întâlnire la ediția a IV-a a Turneului Internațional de Judo „Alina Dumitru”.
Local
ARAD. Un grup de copii de la Grădinița PP 13 din Arad a vizitat sediul Rectoratului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu prilejul primirii premiului de creativitate oferit în cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”.
România
Încă doi cetăţeni străini implicaţi în activitatea de migraţie ilegală în cursul nopţii trecute, când doi poliţişti de frontieră au fost răniţi în misiune, au fost descoperiţi, fiind vorba despre un bărbat din Afganistan şi o femeie din Guineea, informează miercuri ITPF Timişoara.
Local
Partidul Umanist Social Liberal din Arad a depus listele complete pentru consiliul județean și municipal, împreună cu candidații pentru Primărie și CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!