A fost singurul dintre cei trei candidaţi înscrişi la examen care a trecut de toate probele. Din cei trei arădeni prezenţi la Ministerul Educației, doar Claudius Mladin a reușit să obțină minimum necesar la proba scrisă şi a fost singurul care a mers mai departe, Anca Stoenescu și Corneliu Toma nereuşind să obţină, se pare, nota de trecere. Ulterior, fostul şi actualul inspector şcolar general a trecut şi de celelalte două probe, cea a CV-ului și cea a interviului. Se pare că, de această dată, Claudius Mladin s-a pregătit mai bine (a fost pentru a doua oară la Bucureşti în acest an, la Ministerul Educaţiei, pentru a susţine concursul pe post), la prima încercare fiind declarat retras după prima probă. Ca urmare a rezultatelor de acum, Claudius Mladin rămâne şeful IŞJ Arad.
E bătut în cuie: Claudius Mladin, inspector şcolar general!
Avem inspector şcolar general cu concurs luat. Claudius Mladin a trecut de toate probele concursului pe post, care au avut loc miercuri şi va ocupa cu acte în regulă fotoliul de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
AFIR a anunțat prelungirea cu o lună a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-15 Investiții în exploatații pomicole.
Local
În această perioadă, echipele de control vor verifica modul de comercializare a produselor specifice acestei sărbători.
Advertorial
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, propune un pariu: construirea unui nou pasaj rutier peste calea ferată Arad-Timișoara, pe șoseaua de centură realizată de Consiliul Județean Arad, într-un an și jumătate, în condițiile în care un alt pasaj este nefinalizat de 14 ani de către statul român!
Local
Motivul îl reprezintă numărul redus de examinatori, după ce DNA a trimis în judecată patru polițiști de la permise pentru luare de mită în formă continuată.
Advertorial
Beneficiarul UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS„ DIN ARAD, cu sediul in Bulevardul Revolutiei, numărul 94-96, localitatea Arad, județul Arad, Romania, telefon/fax: 0257280260, cod fiscal: 14305480, e-mail: achizitii@uvvg.ro, reprezentat prin Rector - Prof. Univ. Dr. Cotoraci Adina Coralia, vă invita să participaţi la procedura ce are ca obiect Suita de aplicatii de birou si acces la serviciile aferente serverelor de productivitate conform caietului de sarcini.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, ascunși într-un TIR condus de un român, paisprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
ARADON Sport local
BAIA MARE. Peste 200 de sportivi de la 20 de cluburi din țară, s-au întrecut pentru o medalie cât mai strălucitoare la Campionatul Național Școlar de înot.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad va organiza o Bursa generală a locurilor de muncă, la mjilocul lunii mai, mai exact pe 17 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!