Reacțiile iscate de intenția managerului Spitalului Județean, Mirandolina Prișcă, de a selecta ziariștii cu care colaborează, i-au nemulțumit pe mai marii Consiliului Județean. Dacă vineri, „la cald”, președintele CJA Arad, Iustin Cionca, declara că va avea o discuție cu managerul spitalului, câteva ore mai târziu a decis să extindă „discuțiile” la nivelul tuturor instituțiilor aflate în subordinea CJ. Și i-a convocat pe directorii acestora la un „instructaj în vederea armonizării comunicării publice”. Nu știm cine sunt „instructorii”, știm doar că „lecțiile” vor fi susținute în ultimele două zile lucrătoare ale săptămânii viitoare, 14-15 iulie. Iar conducerea CJ ține să ne informeze – în termeni prietenoși, uneori prețioși – și în legătură cu scopul instructajului: „Buna informare a cetăţenilor cu privire la activitatea instituţiilor noastre este unul dintre obiectivele de bun simţ pe care ne propunem să le promovăm, prin profesionalizarea componentei de relaţii publice şi mass-media a fiecărei instituţii unde Consiliului Judeţean este reprezentat. Ne dorim o relaţie onestă cu cetăţenii, iar asta presupune şi corecta lor informare. În relaţia cu mass-media, scopul niciunei instituţii publice nu trebuie să fie obturarea accesului la informaţie, ci, dimpotrivă, furnizarea datelor de interes public. Înţelegem nevoia conducerii instituţiilor de a cunoaşte jurnaliştii cu care colaborează, tocmai în vederea construirii unei relaţii transparente şi corecte între părţi, o relaţie care nu presupune cenzurarea accesului la informaţie, ci dimpotrivă, o facilitează.”
„Efectul Prișcă”: CJ își cheamă directorii la instructaj
„Efectul Prișcă”: CJ își cheamă directorii la instructaj
În zilele de 14-15 iulie, aceștia vor beneficia de lecții despre „armonizarea comunicării publice”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
România
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
1
Mapamond
Cabinetul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a decis duminică să închidă operaţiunile Al Jazeera în Israel atât timp cât războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională, relatează Reuters.
Mapamond
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA.
Mapamond
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate, au anunţat serviciile secrete americane, citate de AFP.
Local
Simfonia a IX-a a lui Beethoven și Fantaisie brillante pe teme din opera Carmen pentru flaut și orchestră de François Borne vor fi parte a concertului de pe 9 mai, de la Filarmonica Arad.
Local
Copiii din familii nevoiașe, din mai multe zone ale județului, au fost vizitați de polițiști, care le-au adus daruri celor mici.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!