Conform oamenilor legii, Laurenţiu B. din Aluniş şi Sorin S. din Frumuşeni au reuşit să scoată din rezervoarele utilajelor 50 de litri de motorină. Bărbaţii sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Furau motorina de la locul de munca
PĂULIŞ. Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 7 au prins în flagrant doi bărbaţi, angajaţi ai unei societăţi economice din Păuliş, care furau motorină din utilajele aparţinând societăţii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Mapamond
Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, s-a declarat luni deschis desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război, într-un moment în care criticii pledează pentru interzicerea lor pe teritoriul unui nou membru al NATO, informează AFP.
România
În cursul zilei de luni, 13 mai, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor, care se deplasa pe ruta Marghita - Suplacu de Barcău.
Local
Noua înfățișare a secției a fost inaugurată luni, în prezența autorităților, a sponsorilor și a personalului medical.
Local
Pentru prima dată în acest an, sunt disponibile şi câteva locuri ale operatorilor privaţi.
Local
Asociația Citizenit anunță o serie de organizații partenere alături de care își propune să celebreze diversitatea culturală și creativitatea urbană în cadrul festivalului Particles - Intermedia Lab & Music Festival.
Evenimente
Evenimentul sportiv va avea loc în 25 și 26 mai, în organizarea Ecostuff România, iar înscrierile se pot face până vineri, 24 mai.
Local
Vizita a avut loc în contextul marcării Zilei Europei și a aniversării Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a UVVG.
Evenimente
Complexul Muzeal Arad găzduiește miercuri, 15 mai 2024, de la ora 13, prezentarea operei de artă „Muntele și inima Lui”, sculptură realizată de Liviu Mocan, intrată în colecția de artă a muzeului prin generozitatea autorului.
Evenimente
Pe 24 și 25 mai, Aradul va fi „invadat” din nou de muzica jazz, cu ocazia unei noi ediții a festivalului JAZZAR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!