Vineri seara, în cadrul evenimentului „„Comunitatea arădeană sprijină performanța” a fost premiată performanța în artă, științe exacte, științe umaniste, sport, șah, dans, teatru. A fost o seară în care cei mai buni elevi ai Aradului au primit diplome, premii în bani în valoare totală de 11.000 euro, cărți și multe alte surprize de la organizatori și sponsori. Fără autorități locale, fără discursuri politice, seara de vineri de la teatru a aparținut în exclusivitate școlii și performanței.
Evenimentul a fost organizat de către Asociația Sfântul Martin din Arad care a reușit să mobilizeze agenți econonomici din Arad ce au contribuit la fondul de premiere. Deasemenea cele două universități arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” au asigurat premii în cărți și 20 burse pentru cei care doresc să studieze în una din cele două universități.
Fiecare premiant a primit 400 lei iar în cazul echipelor și trupelor performere fiecare membru a fost premiat cu 200 lei.
Premiile au fost înmânate de către reprezentanți ai instituțiilor partenere, Inspectoratul Școlar Județean Arad, CSM Arad, UAV, UVVG precum și personalități ale lumii culturale și sportive arădene, iar aplauzele au venit din partea publicului care a umplut sala Teatrului „Ioan Slavici” din Arad. Moderatorul evenimentului a fost actorul arădean și directorul teatrului, Bogdan Costea.
Gala premiilor olimpicilor arădeni
Gala premiilor olimpicilor arădeni
120 de olimpici au primit premii în bani și cărți pentru rezultatele obținute.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Statele membre ale NATO s-au declarat joi „profund preocupate de activităţile rău intenţionate” ale Rusiei „întreprinse recent pe teritoriul Alianţei şi care constituie o ameninţare la adresa securităţii lor”, informează AFP.
Mapamond
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP.
Mapamond
Fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, care întreţine legături cu Kremlinul şi este vizat de sancţiuni americane, a fost numit joi vicepremier, informează AFP.
România
În urma cercetărilor în cazul polițiștilor de frontieră înjunghiați de un traficant afgan de migranți, toate călăuzele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că va face „ea mai mare deportare” de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranţii „vor distruge ţara”, informează EFE.
3
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren în Ucraina, apreciind într-un interviu publicat, joi, de The Economist că va trebui să „ne punem problema dacă Moscova va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP.
4
Local
Este vorba despre candidatul AUR la postul de primar al comunei Zimandu Nou. În vârstă de 54 de ani, bărbatul a decis să își pună capăt zilelor, fiind găsit fără suflare de către soția sa.
3
Local
Mircea Rednic. Un nume de referință al fotbalului românesc, un nume care și-a găsit deja un loc special în inima oricărui suporter al UTA-ei. Ne-am propus să purtăm cu dânsul un dialog, nu neapărat doar despre fotbal, ci și despre orașul și oamenii care îl privesc ca pe o speranță în a readuce UTA și Aradul în galeria de odinioară a sportului rege.
3
Local
Aşa s-a numit petrecerea organizată de Clubul Orăşenesc al Seniorilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!