„De când a ajuns la Putere, Guvernul Ponta a emis peste 160 de ordonanţe de urgenţă. Un guvern format din aceiaşi politicieni ai USL care au făcut grevă parlamentară pentru a protesta împotriva ordonanţelor de urgenţă emise de Puterea de atunci”, arată Adrian Ţolea. El consideră că emiterea de Ordonanţe de Urgenţă pe bandă rulantă este cu atât mai ciudată cu cât USL are o majoritate confortabilă în Parlament, de 70%. „Explicaţia e una singură: prin emiterea de Ordonanţe de Urgenţă Guvernul doreşte să ocolească filtrul Curţii Constituţionale. Cu un Avocat al Poporului care mai mult e avocat al USL, Guvernul Ponta conduce prin Ordonanţe favorabile clientelei sale”, a completat Adrian Ţolea, enumerând şi cifrele comparative :„ Adrian Năstase a ajuns, anual la aproape 80 de Ordonanţe de Urgenţă, Guvernul Tăriceanu a atins doar borna 55, iar Boc nu a trecut nici el de 100 de Ordonanţe”.
Guvernul Ponta, record la Ordonante
ARAD.„ Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, face comparaţii între numărul de ordonanţe ale diferitelor guverne, arătând că Guvernul Ponta, cu 160, a devenit „recordmen”, ceea ce demonstrează cât de ipocriţi sunt cei de la USL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Evenimente
Între 31 mai și 2 iunie 2024, Piața Tineretului din Sebiș va găzdui ediția cu numărul 22 a Festivalului de Muzică Sebiș.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după cele 90 de minute şi după prelungiri (2-2), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii foarte complicate la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, transmite EFE.
Local
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
Local
Festivalul Berii Arad se va desfășura între 11 și 14 iulie la Ștrandul Neptun și va marca 25 de ani de la prima ediție, organizată în 1999.
4
România
Cunoscuta salină este închisă momentan publicului după ce precipitațiile din ultima perioadă au făcut ca apa să se infiltreze și în subteran.
Mapamond
Finlanda intenţionează să schimbe regulile de recrutare, astfel încât mii de rezervişti să poată contribui la patrularea de-a lungul frontierei cu Rusia în cazul în care ar exista un val brusc de migranţi, a anunţat miercuri guvernul de la Helsinki, transmite Reuters.
Mapamond
Preşedinţii principalelor instituţii ale Uniunii Europene şi lideri din state membre ale UE şi din afara acesteia au condamnat miercuri în termeni fermi atacul armat comis asupra premierului slovac Robert Fico, după cum au consemnat agenţiile internaţionale de presă.
1
Mapamond
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat miercuri că Israelul a evitat „catastrofa umanitară” de care comunitatea internaţională se teme că s-ar putea produce la Rafah, oraş din extremitatea sudică a Fâşiei Gaza care găzduieşte 1,4 milioane de oameni şi de o săptămână face obiectul unei operaţiuni militare israeliene, relatează AFP.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!