LIPOVA. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad “la sosirea pompierilor voluntari din Lipova, ardea acoperișul casei și exista riscul de propagare la toată construcția și la casele învecinate. În momentul sosirii pompierilor militari ai Secției Bârzava a fost reorganizat dispozitivul de stingere, suplimentate forțele de intervenție cu cea de-a doua autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova și în aproximativ 30 de minute incendiul a fost limitat și localizat fără a se extinde”. După două ore de intervenție flăcările au fost stinse. Acoperișul casei a fost distrus în proporție de aproximativ 80 la sută în urma incendiului.
Pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului ca fiind “coș, canal sau burlan de evacuarea a fumului necurățat”.
În total – pentru stingerea focului – au intervenit Secția de Pompieri Bârzava în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova cu trei autospeciale de stingere, cinci pompieri militari și 11 pompieri voluntari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!