Cel de-al doilea post de adjunct din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad pare să nu-și găsească omul potrivit. Postul este liber din 3 iulie, potrivit informațiilor pe care le deținem. Comisarul șef Ștefan Troiac, a fost împuternicit pe această funcție, însă după cele două împuterniciri a câte șase luni, ofițerul nu mai poate ocupa acest post. Așa că funcția este liberă, nefiind vreun ofițer împuternicit pentru a ocupa postul de adjunct în acest moment. Comisarul șef Troiac a fost împuternicit, în schimb, pentru următoarele șase luni pe o altă funcție de conducere: cea a șefului Poliției Municipiului Arad. De altfel, și adjunctul Poliției Municipiului Arad este împuternicit pe funcție, parcă întărind ideea că șefia la IPJ Arad vine prin împuternicire, nu prin concurs. De altfel, actualul adjunct al Poliției Municipiului Arad este chiar fost șef al Poliției Municipiului Arad (ocupând funcția tot prin împuternicire). Inspectorul șef al IPJ Arad are, conform organigramei, doi adjuncți: unul pe linie de Judiciar, Investigații Criminale, Investigații Economice etc., ocupat de comisarul șef Nicolae Bătrân – care a ocupat funcția prin concurs – și un altul – vacant momentan – care are în „subordine” Serviciul Rutier, cel de Ordine Publică, Serviciul de Acțiuni Speciale etc. Se pare că „împuternicirile” sunt variantele preferate, având în vedere notele obținute de candidați la ultimele concursuri organizate pentru ocuparea diferitelor funcții de șefi de serviciu din cadrul IPJ Arad.
Interimatul face legea la IPJ
Interimatul face legea la IPJ
Unul dintre cele două posturi de adjuncți din cadrul IPJ Arad este liber după ce comisarului șef Ștefan Troiac i-a expirat cea de-a doua împuternicire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
În această perioadă, echipele de control vor verifica modul de comercializare a produselor specifice acestei sărbători.
Advertorial
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, propune un pariu: construirea unui nou pasaj rutier peste calea ferată Arad-Timișoara, pe șoseaua de centură realizată de Consiliul Județean Arad, într-un an și jumătate, în condițiile în care un alt pasaj este nefinalizat de 14 ani de către statul român!
Local
Motivul îl reprezintă numărul redus de examinatori, după ce DNA a trimis în judecată patru polițiști de la permise pentru luare de mită în formă continuată.
Advertorial
Beneficiarul UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS„ DIN ARAD, cu sediul in Bulevardul Revolutiei, numărul 94-96, localitatea Arad, județul Arad, Romania, telefon/fax: 0257280260, cod fiscal: 14305480, e-mail: achizitii@uvvg.ro, reprezentat prin Rector - Prof. Univ. Dr. Cotoraci Adina Coralia, vă invita să participaţi la procedura ce are ca obiect Suita de aplicatii de birou si acces la serviciile aferente serverelor de productivitate conform caietului de sarcini.
Local
De această acţiune se ocupă proprietarul imobilului, care face astfel primul pas „pe teren” pentru demararea proiectul imobiliar ce va prinde contur aici.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, ascunși într-un TIR condus de un român, paisprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
ARADON Sport local
BAIA MARE. Peste 200 de sportivi de la 20 de cluburi din țară, s-au întrecut pentru o medalie cât mai strălucitoare la Campionatul Național Școlar de înot.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad va organiza o Bursa generală a locurilor de muncă, la mjilocul lunii mai, mai exact pe 17 mai.
ARADON Sport local
ARAD. Câte trei echipe din fiecare serie luptă pentru accederea într-un eşalon superior, totul urmând să se tranşeze în ultimele runde. Cu precizarea că în week-endul de Paşte nu se joacă, iată rezultatele consemnate în Liga 6 la fotbal...
Citiți principiile noastre de moderare aici!