Copiii pornesc în căutarea ouălor de ciocolată, ascunse prin iarba proaspăt încolțită. De un asemenea eveniment educativ, pe de o parte, și distractiv în egală măsură, s-au bucurat și copiii din grădinițele arădene. În cazul piticilor de la Grădinița Little Star, iepurașul a ascuns prin curtea grădiniței ouă de toate dimensiunile, dar și figurine cu tematică pascală, toate din ciocolată delicioasă. Cei mici au fost mai mult decât încântați să le adune, iar mai îndrumați de educatoarele lor au create scrisori pentru personajul urecheat, scrisori făcute prin tehnica decupajului și colorate de cele mai harnice mânuțe.
La vânătoare de ouă
La vânătoare de ouă
Chiar dacă nu este o tradiție românească, vânătoarea de ouă de Paști a devenit tot mai populară la noi în țară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
România
În urma cercetărilor în cazul polițiștilor de frontieră înjunghiați de un traficant afgan de migranți, toate călăuzele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că va face „ea mai mare deportare” de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranţii „vor distruge ţara”, informează EFE.
2
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren în Ucraina, apreciind într-un interviu publicat, joi, de The Economist că va trebui să „ne punem problema dacă Moscova va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP.
4
Local
Este vorba despre candidatul AUR la postul de primar al comunei Zimandu Nou. În vârstă de 54 de ani, bărbatul a decis să își pună capăt zilelor, fiind găsit fără suflare de către soția sa.
2
Local
Mircea Rednic. Un nume de referință al fotbalului românesc, un nume care și-a găsit deja un loc special în inima oricărui suporter al UTA-ei. Ne-am propus să purtăm cu dânsul un dialog, nu neapărat doar despre fotbal, ci și despre orașul și oamenii care îl privesc ca pe o speranță în a readuce UTA și Aradul în galeria de odinioară a sportului rege.
3
Local
Aşa s-a numit petrecerea organizată de Clubul Orăşenesc al Seniorilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Sensei Iosif Fordon (3 DAN) are motive de mândrie după participarea la finala Campionatului Naţional de karate tradiţional de la Bucureşti.
ARADON Sport local
CHIAJNA. Peste 500 de judoka din România şi Republica Moldova şi-au dat întâlnire la ediția a IV-a a Turneului Internațional de Judo „Alina Dumitru”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!