Elevii clasei a XI-a F din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” au „încălţat pantofii albaştri” şi au luat pe ei robele judecătorilor pentru a afla pe pielea lor cum e să fi magistrat. Liceenii au şi organizat un proces în care parte din ei erau judecători, unii erau procurori, iar alţii avocaţi.
Elevii au judecat o cauză civilă de divorţ cu minori şi s-au asigurat că au luat o decizie dreaptă în ceea ce priveşte speţa, iar cei care au jucat rolul procurorului şi avocaţilor s-au străduit să îşi susţină ireproşabil cauza.
Tot în cadrul Zilei Europene a Justiţiei Civile, sărbătorită vineri la Tribunalul şi Judecătoria Arad, sute de elevi şi justiţiabili au vizitat Palatul Justiţiei, curioşi să afle ce se întâmplă în spatele uşilor sălilor de judecată.
Liceenii, judecători, procurori şi avocaţi pentru o zi
Liceenii, judecători, procurori şi avocaţi pentru o zi
Pentru o zi, mai exact – vineri, 28 octombrie - de Ziua Europeană a Justiţiei Civile, liceenii au jucat rolul de judecători, procurori şi avocaţi la Tribunalul şi Judecătoria Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.
Mapamond
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.
Local
Aceștia se alătură altor o mie de salvatori din unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașați în sprijinul pompierilor gălățeni.
Mapamond
Armata israeliană a anunţat că a efectuat vineri un atac ţintit în sudul Beirutului, fără a oferi alte detalii, transmite DPA.
Local
Un tânăr de 17 ani din Vărădia de Mureș a fost prins în flagrant de jandarmii arădeni, în timp ce încerca să fure mai multe articole sportive dintr-un magazin aflat în centrul comercial.
Mapamond
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro pentru a susţine această ţară blocată într-un război de uzură cu Rusia, a anunţat vineri, în timpul unei vizite la Kiev, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.
3
România
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, potrivit informaţiilor transmise la solicitarea AGERPRES de către Paul Anghel, director general la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!