Deputatul Eusebiu Pistru a explicat că PNL a votat Codul Fiscal pentru că acesta cuprinde măsuri liberale, însă, din păcate, PSD a demonstrat că a promovat acest Cod doar din raţiuni electorale. „PNL a decis că va vota Codul Fiscal, pentru că unele dintre măsuri sunt cuprinse inclusiv în programul de guvernare al partidului. PSD, însă, a dovedit că îl interesează doar să dea bine la electorat, respingând majoritatea amendamentelor noastre. Noi am propus o serie de măsuri cu adevărat liberale, unele dintre ele, cum ar fi stabilirea unor impozite pe plan local, ca un pas spre descentralizarea administrativă. Un principiu pe care, evident, un Guvern socialist, care „descentralizează” doar poverile bugetare, nu prea are cum să îl accepte. Am avut propuneri privind scăderea impozitelor pe veniturile IMM-urilor şi a contribuţiilor sociale obligatorii pentru angajaţi şi angajatori. Nici acestea nu au fost acceptate, astfel că, în concordanţă cu opţiunea stângistă, vom avea în continuare cea mai mare impozitare a muncii, principala frână a investiţiilor şi dezvoltării IMM-urilor. Ca să fie clar pentru toată lumea, în proiectul promovat de către Guvern era prevăzută reducerea TVA la 20%, însă a fost votat amendamentul PNL, care prevede revenirea la 19%. Cu toate acestea, această reducere, dacă nu este însoţită de măsuri care să sprijine economia şi creşterea numărului locurilor de muncă, poate avea consecinţe contrare celor scontate”, spune Eusebiu Pistru.
Pistru: „noi am propus TVA 19%”
Deputaţii PNL au votat Coful Fiscal, deşi cele mai multe amendamente le-au fost respinse.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.
Mapamond
Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă, Martin Griffiths, a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, ar fi „o tragedie fără margini”, transmite AFP.
Local
Două evenimente care tind să devină tradiţie au repus Lipova pe harta culturală a judeţului.
Local
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
Local
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Local
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Local
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!