Cei doi s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, călătorind ca pasageri într-un tren Inter-Regio, pe relația Brașov-Budapesta. La controlul de frontieră cei doi ruși – o femeie și un bărbat – s-au legitimat cu două cărți de identitate asemănătoare celor eliberate de autoritățile bulgare. „Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Federaţia Rusă, Ulyana G., în vârstă de 28 de ani şi Dmitri S., în vârstă de 35 ani”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Cei doi au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.000 de euro, fiecare, şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spania şi nu posedau o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen. Pe numele cetățenilor ruși s-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Ruși cu documente false, depistaţi la frontiera Curtici
Ruși cu documente false, depistaţi la frontiera Curtici
Doi tineri de 28 și 35 de ani, din Federația Rusă, au fost depistați la frontiera Curtici, încercând să iasă ilegal din țară, folosindu-se de documente false bulgărești.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
România
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
1
Mapamond
Cabinetul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a decis duminică să închidă operaţiunile Al Jazeera în Israel atât timp cât războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională, relatează Reuters.
Mapamond
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA.
Mapamond
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate, au anunţat serviciile secrete americane, citate de AFP.
Local
Simfonia a IX-a a lui Beethoven și Fantaisie brillante pe teme din opera Carmen pentru flaut și orchestră de François Borne vor fi parte a concertului de pe 9 mai, de la Filarmonica Arad.
Local
Copiii din familii nevoiașe, din mai multe zone ale județului, au fost vizitați de polițiști, care le-au adus daruri celor mici.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!