Mai exact, potrivit meteorologilor, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. „În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare”, precizează cei de la ANM. Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.
Temperaturi mici, ploi, lapoviţă şi ninsoare
Temperaturi mici, ploi, lapoviţă şi ninsoare
Ne aşteaptă trei zile de vreme rece. Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că pentru perioada 3 octombrie, ora 23:00 - 6 octombrie, ora 23:00, a fost emisă o informare meteorologică de temperaturi scăzute, ploi, lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Statele membre ale NATO s-au declarat joi „profund preocupate de activităţile rău intenţionate” ale Rusiei „întreprinse recent pe teritoriul Alianţei şi care constituie o ameninţare la adresa securităţii lor”, informează AFP.
Mapamond
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP.
Mapamond
Fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, care întreţine legături cu Kremlinul şi este vizat de sancţiuni americane, a fost numit joi vicepremier, informează AFP.
România
În urma cercetărilor în cazul polițiștilor de frontieră înjunghiați de un traficant afgan de migranți, toate călăuzele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că va face „ea mai mare deportare” de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranţii „vor distruge ţara”, informează EFE.
3
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren în Ucraina, apreciind într-un interviu publicat, joi, de The Economist că va trebui să „ne punem problema dacă Moscova va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP.
4
Local
Este vorba despre candidatul AUR la postul de primar al comunei Zimandu Nou. În vârstă de 54 de ani, bărbatul a decis să își pună capăt zilelor, fiind găsit fără suflare de către soția sa.
3
Local
Mircea Rednic. Un nume de referință al fotbalului românesc, un nume care și-a găsit deja un loc special în inima oricărui suporter al UTA-ei. Ne-am propus să purtăm cu dânsul un dialog, nu neapărat doar despre fotbal, ci și despre orașul și oamenii care îl privesc ca pe o speranță în a readuce UTA și Aradul în galeria de odinioară a sportului rege.
3
Local
Aşa s-a numit petrecerea organizată de Clubul Orăşenesc al Seniorilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!