USR Arad a transmis printr-un comunicat de presă că a solicitat, în baza legii 544 privind accesul la informațiile de interes public, informații privitoare la Notele de Renunțare (NR – prin care constructorul a fost „scutit” de la obligația de a dota stadionul UTA cu utilități și finisaje) și Notele de Comandă Suplimentară (NCS – prin care Tehnodomus a primit mai mulți bani pentru structura de rezistență, singura categorie de lucrări pe care a finalizat-o).
„Conform legii, eventualele modificări ale proiectului în baza căruia se construiește stadionul se fac prin Dispoziții de șantier emise de proiectant. Pentru a ajusta apoi valoarea diverselor categorii de lucrări și implicit valoarea sau structura contractului de execuție, tot procesul se consemnează în aceste NR/NCS, întocmite de dirigintele de șantier, avizate de proiectat, aprobate de beneficiar și aduse la cunoștința executantului. Documentele primite de la Primăria Arad ca fiind NR și NCS nu respectă cerințele legale, nu poartă defel semnătura dirigintelui de șantier și nici a beneficiarului (Primăria). În acest context, ne întrebăm cum a fost posibilă o schimbare radicală a contractului, care afectează mai mult decât substanțial condițiile competiției inițiale? Cine a aprobat și cine își va asuma răspunderea pentru aceste modificări, de aproape 10 milioane de lei?”, se arată în comunicatul USR Arad.
Trimite articolul
XIntroduceti si voi arbitraj video si nu se mai fac ilegalitati!
Corrrrrrrrrrrrrrrect!!!! Se aude la administratia locala-Primaria Arad??????????