„Pasarela nu are finalitate decât în zona de plajă, iar maşinile de intervenţie nu au cum să ajungă unde este nevoie de ele. În plus, s-a spus că trebuie să facă legătura ştrandului cu oraşul. Or, nici vorbă de aşa ceva, din moment ce se opreşte în parc”, spune Leontin Aslău. Prezent la conferinţa de presă, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a salutat noul program de garantare a creditelor pentru IMM-uri, iniţiativă a Partidului Conservator. Creditele luate de către IMM-uri ca şi capital de lucru vor fi garantate în proporţie de 50% de către stat.
Aslau: pasarela peste Mures nu isi atinge scopul
Reactualizat la:
ARAD. Preşedintele executiv al conservatorilor arădeni, Leontin Aslău, a explicat, pe baza unei schiţe, că viitoarea pasarelă peste râul Mureş nu asigură atingerea scopului declarat al construirii ei, adică accesul maşinilor de intervenţie în incinta ştrandului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Local
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:00, în localitatea Călugăreni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Local
Primăria Municipiului Arad a premiat, săptămâna aceasta, performanța în educație.
ARADON Sport local
ARAD. Federația Română de Fotbal, prin Asociația Județeană de Fotbal Arad organizează faza județeană a competiției Cupa Satelor Penny, ediția 2025 – 2026, adresată echipelor de copii din satele și comunele județului Arad.
Local
Scriitoarea Dida Codreanu readuce în atenția publicului povestea arhitectului Ludovic Szantay, printr-o piesă de teatru.
Local
Potrivit ANI, Maurieana-Liliana Barbura, membru supleant în consiliul de administrație al Spitalului de Boli Cronice Sebiș, reprezentant al Consiliului Local Sebiș, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane a unei funcții de conducere într-un partid politic.
Local
Bărbatul susține că a filmat gândacii zilele trecute, în secția Medicină Internă din cadrul SCJU. Reprezentanții SCJU Arad au declarat că programul de dezinsecție a fost respectat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!