Atenţie la explozii: în Arad a avut loc una

De Alin Gherasim
Atenţie la explozii: în Arad a avut loc una
Compania de distribuţie a gazelor naturale atrage atenţia asupra pericolului la care ne expunem în caz de improvizaţii.

„Vieţi omeneşti pierdute, familii destrămate, blocuri evacuate sau case prăbuşite, ferestre şi pereţi dislocaţi, bunuri distruse sau deteriorate – iată doar câteva dintre efectele dure ale exploziilor produse în acest an în zona de activitate a companiei E.ON Distribuţie România”, îşi încep cei de la compania de distribuţie pledoaria. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii E.ON atrag atenţia asupra pericolelor la care ne expunem dacă manevrăm greşit sobele şi aragazurile, dar şi dacă facem orice fel de improvizaţii la instalaţiile de gaz. „De la începutul anului şi până în prezent, 19 familii au fost direct afectate de exploziile petrecute în locuinţe, zeci de persoane au fost evacuate, iar trei persoane au decedat. Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sălaj şi Sibiu sunt cele 11 judeţe în care s-au petrecut aceste incidente grave”, spun reprezentanţii E.ON. În judeţul Arad a avut loc o explozie în urma căreia o persoană a decedat. „Au loc în continuare evenimente cu urmări grave, cu pierderi de vieţi omeneşti, iar cauzele sunt aceleaşi. De aceea recomandăm tuturor consumatorilor să fie foarte atenţi atunci când folosesc gazele naturale, care sunt de altfel o sursă de energie sigură atâta timp cât sunt folosite corect. Nu vă riscaţi propria viaţă şi a celor dragi!”, a declarat Teona Oltean, directorul general adjunct al companiei.

Şi sfaturi

Cei de la E.ON au venit şi cu nişte sfaturi menite să ne ofere siguranţă. Apelarea doar la specialişti pentru orice reparaţie, renunţarea la improvizaţii şi la meşterii de ocazie, dar şi atenţia sporită la aprinderea arzătoarelor, respectiv la stingerea flăcării, pentru a nu favoriza acumulări de gaz în încăpere sunt câteva dintre sfaturile pe care ni le dau reprezentanţii companiei de distribuţie.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase