Cifrele de trafic ale site-ului proiectului „3 pentru Arad” au atins ieri cota 50.000 de accesări şi peste 7.000 de vizitatori unici.
Ieri, primarul Gheorghe Falcă a prezentat ultimii cinci candidaţi înscrişi în cursă: Florian Eugen Ştefan (pentru secţiunea „Arad 2020- Cetatea Culturală”), Cătălin Larurca (pentru aceeaşi secţiune), Glad Varga (pentru secţiunea „Tineret şi voluntariat”), Biro Oliver Gabor (pentru „Spaţii Verzi şi ecologie”) şi Ştefan Rus (pentru „Arad 2020 – Cetatea Culturală”).
Edilul a ţinut să le mulţumească celor care au avut curajul să-şi asume candidatura şi celor care au intrat să-i voteze şi a prezentat următoarele etape ale competiţiei, prima fiind prezentarea candidaţilor la televiziunile locale începând de astăzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!