Prinși în timp ce tăiau și furau bușteni dintr-o pădure din apropierea localității Avram Iancu. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 48 de ani din comuna Vârfurile. Cei doi au fost depistați de jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebiș, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică. “Persoanele au fost surprinse într-o pădure din apropierea localității Avram Iancu, comuna Vârfurile, în timp ce transportau, cu un tractor articulat forestier, patru bușteni din specia fag, nemarcați. Având în vedere că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate și furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiuni silvice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Buștenii tăiați au fost lăsați în custodie Ocolului Silvic „Codrii Iancului”.
Au furat bușteni cu tractorul
Au furat bușteni cu tractorul
Doi bărbați din comuna Vârfurile au fost prinși în timp ce furau bușteni dintr-o pădure.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!