Au talharit o batranica de 77 de ani

De Alin Gherasim
2Comentarii
Au talharit o batranica de 77 de ani
CHIŞINEU CRIŞ. O bătrânică de 77 de ani a căzut victima a doi bărbaţi, dintre care unul are 17 ani, aceştia intrând în casa femeii şi furându-i bănuţii.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au anunţat că Atilla Tinka şi K.L., ultimul de 17 ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, pe numele acestora fiind emise mandate de arest preventiv de către instanţa din Chişineu Criş.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul K.L. (minor, în vârstă de 17 ani), împreună cu inculpatul Tinka Atilla, au pătruns prin escaladarea unui geam în locuinţa persoanei vătămate Svinyuk Irma, în vârsta de 77 ani, şi, prin întrebuinţare de violenţe care au necesitat spitalizarea victimei, au tâlharit-o de banii pe care îi deţinea în casă, în speţă suma de 100 de lei”, spun procurorii.

Practic, femeia a fost bătută şi batjocorită pentru 100 de lei, aceasta fiind marea „captură” a celor doi suspecţi. După cum era de aşteptat, anchetatorii i-au reţinut pe cei doi, iar judecătorii Judecătoriei Chişineu Criş au emis mandate de arest preventiv pe numele lor. După finalizarea rechizitoriului, cei doi inculpaţi vor fi trimişi în judecată pentru tâlhărie calificată.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor