Baraj in doi pentru UTA BD, pe placul lui Nagy

De Leo Sfara
Reactualizat la:
Baraj in doi pentru UTA BD, pe placul lui Nagy
Arad. Azi, la FRF, Comitetul Executiv a hotărât ca meciurile de baraj să nu se mai dispute „în trei”, ci doar „în doi”, după ce s-a revoluționat și sistemul competițional la ligile 2 și 3.

Astfel, barajul pe care UTA Bătrâna Doamnă și-a câștigat dreptul să-l dispute, va avea loc pe data de 21 iunie (!), destul de târziu față de cum era preconizat (n.n. 10-11 iunie). Adversara campioanei județului Arad va fi cunoscută săptămâna viitoare, când FRF va anunța și locul de disputare al barajului.

Pe placul lui Nagy

La întâlnirea de azi cu presa, când încă nu era anunțat sistemul de promovare de către Comitetul Executiv al FRF, antrenorul Roland Nagy ne-a declarat: „Am realizat și matematic, după o muncă asiduă, de un an de zile, primul pas din acest proiect, câștigarea campionatului. Mergem la Zăbrani, în ultima etapă, la fel de concentrați și deciși să câștigăm. Vom folosi echipa tip, căci nu avem voie să deconectăm echipa, deoarece ne mai așteaptă două meciuri foarte importante, finala Cupei României, faza județeană și barajul de promovare în liga a III-a. Mi-ar plăcea să jucăm barajul în doi, dacă se poate și în dublă manșă, dar nu cred că e posibil. Acolo trebuie să fim pragmatici, inteligenți, puternici și cu un spirit de exhipă extraordinar. Avem în echipă jucători care pot transmite jucătorilor mai tineri, cu foame de performanță, spiritul UTA-ei, căci au jucat în liga secundă sub culorile alb-roșii, chiar când eu antrenam. Aș dori să țin echipa în priză până la baraj, aș vrea un mini-cantonament înainte de meci, dar asta vom discuta după ce vom afla adversatul și locul de disputare”.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !