Bronz pentru Atletico la Memorialul „Gheorghe Ene”

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
1Comentariu
Bronz pentru Atletico la Memorialul „Gheorghe Ene”
IŞALNIŢA. Campioana judeţului Arad şi câştigătoarea „zonei” de la Timişoara la categoria de vârstă născuţi 2009, CS Atletico a urcat pe podiumul naţional al Memorialului „Gheorghe Ene” la minifotbal.

Gruparea pregătită de Marcel Cîmpian şi Flavius Stoica a lăsat o excelentă impresie, doar ghinionul împiedicându-i pe galben-negrii să nu joace pentru trofeu. În faza grupelor, Atletico a bifat două rezultate de egalitate, 1-1, cu gazdele de la Dynamic Craiova (gol Băeşu) şi 0-0, cu Juniorul Braşov, obţinând o victorie, 2-1, cu ACS Constantin Schumacher (goluri: Koncz şi Sandu). Arădenii au încheiat grupa pe locul 2 şi au jucat finala mică, pe care au câştigat-o, scor 2-1 (reuşite semnate de: Fericean şi Băeşu), cu Luceafărul Cluj.

„Copiii s-au prezentat foarte bine. În finala grupei, am avut trei bare, iar adversarii de la Braşov au recunoscut că am fost mai buni decât ei, doar că ne-a lipsit golul pentru a ne câştiga dreptul de a ne bate pentru trofeu. Bine că nu ne întoarcem cu mâna goală de la acest turneu. Am luat o medalie, așa cum ne-am propus”, a spus Marcel Cîmpian.

S-au întors acasă de la Işalniţa cu medaliile de bronz la gât următorii jucători: Patrik Suli, Ayan Barbu, Tudor Cijevschi, Matei Fericean, Luca Nădăban, Daniel Spătariu, Andrei Sandu, Patrick Koncz, Vlad Băeșu, Tudor Margan, Dragoș Molnar, Darian Vidac și Mario Cebotariu.

Trofeul a fost adjudecat de ACS Prosport Academy, după 2-1 în finala mare a competiției cu Juniorul Brașov.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor