Cântarul maghiar blochează vama Nădlac

De Monica Ardelean
4Comentarii
FOTO: V.Obşitos
FOTO: V.Obşitos
Încă se aşteaptă la coadă la ieşirea din ţară prin vama Nădlac. Trei, patru ore au bifat şoferii de TIR-uri în aşteptarea momentului în care vor putea trece în Ungaria. După ce a fost închisă vama din Ungaria, pe perioada weekend-ului, autorităţile din Ungaria au anunţat marţi că vor închide o bandă de circulaţie din Vama Nădlac, judeţul Arad, destinată camioanelor, pe sensul de ieşire din România, din cauza unei revizii la un cântar, şi recomandă tranzitarea vămilor Vărşand şi Borş pentru evitarea aglomeraţiei.

Cei care au ales totuşi să iasă din ţară pe la vama Nădlac au stat ore în şir iar coada pe DN 7 a fost de 8 km pe tot parcursul zilei de marţi.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu, a declarat pentru Mediafax că autoritățile române au fost informate de către cele ungare cu privire la programarea unor lucrări de revizie la unul dintre cele două cântare destinate traficului greu, din Vama Nădlac.

Astfel, reviziile au loc, marţi, pe partea ungară a vămii, iar una dintre cele două benzi destinate camioanelor care ies din România e închisă.

“Lucrările sunt programate pentru intervalul orar 09.00 – 19.00, timp în care se vor dubla timpii de așteptare pentru formalitățile de ieșire din țară, ceea ce înseamnă că se vor forma coloane de camioane”, a declarat Iancu.
Traficul ușor nu va fi afectat la Nădlac, în perioada reviziei, existând benzi de circulație separate.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor