3.252 de vehicule au fost verificate anul trecut, în trafic, în judeţul Arad de către Registrul Auto Român (RAR). Inspectorii RAR au descoperit că 0,37 la sută, adică 12 dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații, una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.
„Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 24,85 la sută au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar 21,37 la sută au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere – inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate”, au declarat reprezentanţii RAR.
Potrivit acestora, din totalul vehiculelor verificate, 3,54 la sută au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice – dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false. În urma analizei emisiilor poluante, la 1,31% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.
În urma controalelor mixte desfășurate în județul Arad de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2015 au fost aplicate 884 de sancțiuni, au fost reținute 8 permise de conducere și 884 de certificate de înmatriculare.
Ce defecţiuni găsesc inspectorii RAR la maşinile arădenilor
Ce defecţiuni găsesc inspectorii RAR la maşinile arădenilor
Periculoasele şi desele defecţiuni tehnice întâlnite de inspectorii RAR la autovehiculele din trafic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!