aradon.ro Web analytics

Şiştarovăţ. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului -15 august - este şi hramul Bisericii Ortodoxe din satul de reşedinţă al celei mai mici comune din judeţul Arad. Ca în fiecare an, de secole, aici se organizează Ruga Satului, care în acest an a avut invitaţi de seamă, din tot spectrul politic, precum senatorul Constantin Igaş, deputatul Dorel Căprar, consilieri judeţeni, primari de pe Valea Mureşului, personalităţi din mediul universitar şi al promovării tradiţiilor şi culturii bănăţene.
ARAD. Glasuri de îngeri au răsunat, zilele trecute, în Biserica Ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Mihai Eminescu. Este vorba de copiii înscriși la Grupa Duminicală de la Catedrala Veche, care le-au pregătit parinților, fraților și bunicilor o mică serbare, ca dar de laudă Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Local

Târgul de Paști, prelungit cu încă o săptămână
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.

Mapamond

Taiwanul, lovit de un seism cu magnitudinea de 5,4
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.

România

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.

Mapamond

Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi „să rămână partenere”
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.

Mapamond

Emmanuel Macron pledează în dialogul cu Xi Jinping pentru „reguli echitabile pentru toţi” în schimburile comerciale
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în faţa omologului său chinez Xi Jinping, la începutul vizitei sale de stat în Franţa, pentru „reguli echitabile pentru toţi” în schimburile comerciale între Europa şi China, relatează AFP.

UT Arad

„Sold-out” la meciul UTA – FC U Craiova!

România

HOROSCOP săptămâna 6-12 mai 2024
Află ce rezervă astrele pentru această săptămână:

ARADON Sport local

Scandal după meciul CS Socodor – Șoimii Lipova
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!

UT Arad

Absențe importante pentru UTA contra Craiovei
Azi, de la ora 18, arădenii ar putea pecetlui soarta oltenilor lui Mititelu. Rednic nu poate conta pe mai mulți jucători.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.