Sântana. Eveniment culinar, ieri, 30 ianuarie, în judeţul Arad, la Sântana, unde au putut fi gustaţi cei mai buni cârnaţi din Banat. Concursul, cu tradiţie la Timişoara, a fost organizat pentru prima dată în afara judeţului Timiş.
ARAD. Sâmbătă au loc, la Arad, două dueluri cu grupări din Banat. Seniorii de la ProVolei întâlnesc, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor „Victoria”, lidera neînvinsă a Diviziei A2, „U” Timișoara, iar handbaliștii juniorii ai LPS-ului arădean joacă de la ora 13.00, la Sala UAV, cu echipa Liceului „T. Vuia" Reșița.
Local
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
1
Local
Șeful IPJ Arad, Dan Stoicănescu, adjunctul Florin Turnagiu și șefa Serviciului Comunicații și Informatică Maria Grădinariu au prezentat bilanțul primului trimestru al anului și au vorbit despre eDAC.
Advertorial
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Arad, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.
Local
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.
ARADON Sport local
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.