Noul cod de procedură civilă care va intra în vigoare la 1 septembrie aduce unele modificări.
ARAD. UVVG a organizat conferinţa locală privind Cod Civil şi a noului Cod de Procedură Civilă.
ARAD. Noul Cod Civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, însă, până acum, la Arad, niciun proces nu s-a judecat după acesta.
Grupul de iniţiativă LSA Arad, din care fac parte studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” într-o strânsă colaborare cu prof. univ. dr. Ioan Trifa, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a UVVG şi cu sprijinul unitar al cadrelor didactice, a organizat, zilele trecute, în Aula „Ştefan Cicio Pop”, o întâlnire privind, diferenţele dintre Noul şi Vechiul Cod Civil, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.
ARAD. Noul Cod Civil prevede faptul că moştenitorul poate accepta sau poate renunţa la moştenire.
Local
Pompierii au efectuat mai multe verificări și au fost constatate 24 deficiențe, sancționate cu 126 de mii de lei.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
1
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.