SATU NOU. A devenit o tradiție în peisajul fotbalului județean ca startul întrecerilor de sală să fie dat de Cupa Boandi, eveniment pus în scenă de inimosul și neobositul vicepreședinte AJF Arad, Andras Mako. Cea de-a 16-a ediție a Cupei Boandi la mini-fotbal a adunat la start, în sala de sport din Satu Nou, șase echipe chiar de Ziua Națională a României, gruparea din Socodor reușind să-și apere trofeul câștigat anul trecut.
SATU NOU. A devenit o tradiţie, ca vicepreşedintele AJF Arad, Andras Mako, alias „Boandi”, să deschidă seria competițiilor fotbalistice de iarnă rezervate seniorilor. La fel ca anul trecut, competiţia are loc pe 1 decembrie, de la ora 12, în sala de sport din Satu Nou, acolo unde există o mână de oameni deosebiţi, în frunte cu primarul comunei Mişca, Tiberiu Haasz, şi soţii Emerich şi Ecaterina Csernus.
Andras Mako, alias „Boandi”, deschide seria competițiilor fotbalistice de sală rezervate seniorilor, duminică, 10 decembrie, ora 11, la sala de sport din Satu Nou. Vicepreședintele AJF Arad a ajuns să organizeze Cupa ce-i poartă numele pentru al 14-lea an consecutiv și nu are de gând să se oprească aici.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
2
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.