Ziua Mondială a Sănătății va fi celebrată și în municipiul nostru joi, 7 aprilie. Tema aleasă de Organizația Mondială a Sănătății - OMS ca domeniu prioritar este diabetul, o boală cronică, metabolică, care poate duce în timp la deteriorarea gravă a inimii, vaselor de sânge, ochilor, rinichilor și nervilor.
ARAD. Astăzi, până la ora 16.00, în incinta magazinului Cora Arad (Galleria Shopping Center), Club Lions „Arad 2007”, cu sprijinul Clinicii Mediar, efectuează testări ale glicemiei în mod gratuit, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului.
Local
Strada Meţianu din Arad, cândva raiul comerţului şi devenită în 2011 prima pietonală din oraş, a ajuns o ruină din punct de vedere economic, după cum afirmă majoritatea comercianţilor care au rezistat aici, pentru că aproximativ jumătate dintre ei şi-au închis afacerile în ultimii doi ani, odată cu desfiinţarea pieţei agroalimentare seculare, devenită pietonală în urma unor lucrări care au costat 24 de milioane de lei.
Mapamond
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi DPA.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut un ritm mai rapid de livrare a armelor promise de Occident în mesajul său video de luni, relatează dpa.
Mapamond
Statele Unite și mai multe state europene au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, potrivit AGEPRES.
2
Advertorial
Uleiurile de păr sunt un remediu eficient pentru hrănirea, hidratarea și întărirea firului de păr (uscat, decolorat, deteriorat sau vopsit), pentru combaterea încrețirii și pentru protejarea părului normal împotriva deteriorării de către agenți externi agresivi, cum ar fi căldura generată de foehn sau placa de păr.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a vorbit puțin despre meciul cu FC U Craiova, dar a luat-o la țintă pe Dinamo.