Claudius Mladin va fi titular începând cu anul școlar viitor, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad.
BUCUREŞTI. Județul Arad nu face excepție când vine vorba despre rezultatele la examenul pentru ocuparea funcției de inspector școlar județean. S-a încadrat perfect în trendul național. Potrivit Mediafax, doar şase inspectorate şcolare au şefi după concursul organizat în 18 judeţe, în celelalte 12 candidaţii fiind respinşi sau retrăgându-se după ce au văzut subiectele.
ARAD. Circa 400 de arădeni şi vizitatori din Ungaria au participat, duminică, la comemorarea celor 13 generali. Pe şângă liderii centrali ai UDMR, în frunte cu preşedintele Kelemen Hunor, au fost prezente autorităţile locale, reprezentate prin primar, prefect şi vicepreşedinte CJA, dar şi reprezentanţi ai guvernului ungar.
Local
Descoperirea macabră a fost făcută luni seara, după ce vecinii femeii au alertat autoritățile.
Mapamond
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia - transmit EFE şi AFP.
Local
Oraşul de la graniţă a găzduit concursul de salam uscat, ajuns la a şasea ediţie.
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
1
Mapamond
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.