Recent, în Complexul Naţional „Lia Manoliu” a avut loc Campionatul Naţional de înot rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Aşa cum ne-au obişnuit deja în ultimii ani, iată că nu există competiţie oficială pentru Liceul cu Program Sportiv Arad fără medalie naţională. Medalia cu numărul 35 din acest an, una de bronz, a fost câştigată în proba de 4x100m liber de sportivii pregătiţi de prof. Silviu Haş şi Sebastian Lucaci.
ARAD. Stadionul „Gloria” a fost, astăzi, gazda fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tetratlon, ciclul gimnazial, fetele de la Şcoala Gimnazială nr. 5 şi băieţii de la CN „E. Ghiba-Birta” obţinând calificarea la „zona” de la Timişoara.
NĂDLAC. CS Victoria Nădlac va fi gazda unuia din cele 8 turnee ale fazei secunde din cadrul Campionatului Național de minivolei, la care vor mai participa: Șoimii Lipova, CSȘ Lugoj (vicecampiona națională en-titre) și Metalul Salonta.
ARAD. 26 de echipe s-au înscris pentru faza județeană a Cupei „Coca Cola” la fotbal, rezervată liceenilor, ajunsă la ediția a IV-a. Printre ele și trei formații feminine, reprezentând Liceul Tehnologic Sântana, Liceul „Sava Brancovici” Ineu și Liceul Penticostal Arad. Finala acestei competiții este programată între 22-24 mai, la București.
Local
Totodată, a fost depusă și lista candidaților PSD Arad la Consiliul Local Municipal.
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
2
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Local
BRAŞOV. Trei elevi seminarişti arădeni au reprezentat judeţul la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române, recent desfăşurată în Cheile Grădiștei, Brașov.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 5 din play-outul Ligii 3 la fotbal a programat alte două derby-uri arădene cu implicaţii în partea inferioară a clasamentului. Pe lângă eşecul celor de la ACB Ineu, scor 2-3, în deplasarea de la Periam.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.